Absenteismul Rațiunii.

Nu există un criteriu pe baza căruia să poți să afirmi dacă o persoană este fermecătoare sau nu. Bariera emoțională e cea care delimitează îmbinarea perfectă de culoare.Atunci când o vezi, îți dai seama că tot ce simți depășește bariera simțurilor.

Iar tu esti fermecătoare! Pentru că te urmăresc cu mare atenție și de fiecare dată găsesc o altă nuanță în ochii tai, în mișcarea venei și a muchilor de la gât atunci când te uiți cu aroganță la cei din jur, în eșarfa lungă și albă de pe pelerina neagră de catifea, în ridurile fine ale frunții, în buzele tale sângerii. Nu pot. Nu vreau să continui lista.

Te văd, ești lângă mine, în fața mea. Privirea ta mă orbește, glasul tău mă asurzește, parfumul tău îmi sparge aura materialității. Sclipirile din ochii tăi verzi și zâmbetul suav de pe chipul tău pudrat păreau a fi a unui copil captiv în trupul unui adult.

Puterile încă nu m-au părăsit. Vreau să te sărut. Mă apropii de tine și tu nu te împotrivești. Am impresia că de fapt îți dorești să mă retrag. Nu înțeleg. Ce sentimente apasă peste umerii noștri?!

Acum îți pot simți buzele. Pecetea e hotărâtă. Nu mai e scăpare! Ai acceptat. Și plângi. Un sărut umed-îmi stârnește îndoieli. Oare o fi real? De fapt nu știu de ce te-am sărutat. Eu sunt cel care a ropus totul, care știa în subconștient unde avea să se ajungă.

Plouă. Plouă perfect. Picăturile ne măsoară destrămarea. Nu știu ce simți. Nu știu nici ce simt eu. Poate un sentiment de culpă? O vinovăție acută, dureroasă, aproape palpabilă, la fel de reală ca noi doi. Nici nu știu ce vreau să mai schimb. Poate așa încerc să mă ușurez de povara asta. Știu că ai încercat să mă uiți. Dar din cauza mea ai încercat să devii perfectă. Ai vrut să te ador. Să fii ce voiam eu sa fii. Dar greșești. Eu voiam să-mi arăți că mă iubești. Și mă iubeai. Acum nu știu ce să mai cred. Sau ce să simt. Pe cine urăsc mai mult?

Prefer să te omor în priviri și să îmi doresc pasional un moment de farmec obscur, până ce clipa morții ne va ajunge din urmă. Până când totul se va termina.

Plouă. Și e târziu.

Nimic nu mi se mai pare ciudat..=]

Picaturile Toamnei..

Toamna pentru mine este un..anotimp special, are frumusetea ei. Cu toate ca putem sa o privim cu dusmanie din multe puncte de vedere, si cu slutirea naturii, pentru unii din cei care inca mai stiu sa traiasca, sa simta, toamna poate fi deprimanta, trista. Daca nu ar fi anotimpul in care toate sa moara..atunci cum ar mai continua natura sa traiasca? Ciclul naturii trebuie sa continue, desi pare trist. Toamna ma inspira...este inceputul sfarsitului.

Toamna este sensibila, fragila, te poate face sa devii melancolic. Daca in viata am putea sa o luam pur si simplu de la capat mereu ca si cum nu s.ar intampla nimic, ar fi mult mai simplu pentru noi sa percepem adevaratele sensuri ale vietii.

Ploaia este un bun exemplu. De ce ploua? Stau pe o banca si ma uit la cer. In jurul meu sunt frunzele ruginite, lipsite de viata si trupurile aproape goale ale copacilor batrani. Cerul incepe sa planga iar. Stropii cad peste mine, cad la fel ca lacrimile de tristete, nevazute de nimeni. Picaturile mari cad fara oprire peste toata realitatea, parca dorind sa spele nepasarea, rautatea si lipsa de recunostiinta. Ce frig e!

Ploua la fel ca in sufletul meu, sufletul tuturor, toamna. Ar trebui sa se opreasca si ploaia asta si nebunia de ganduri din sufletul meu. Sterge tot, toate gandurile, amintirile, atata timp cat mai poti. Nu.ti mai amintit nimic!

Stau in ploaie si ascult zgomotul picaturilor: in afara de frig m.a cuprins o liniste nemarginita, linistea singuratatii, linistea clipelor pe care le.am ales. Nu mai am o lume a mea, numai fac marte din niciuna, asta simt. Nu pot sa ma incadrez nicaieri, iar la mijloc nu gasesc nimic.

Picaturile ploii cad fara incetare, ca lacrimile nevazute din sufletul meu. Vreau sa se opreasca timpul, care zboara si sterge splendoarea naturii. Amintirile mimate cu prietenii, familie, cainele, dispar, inlocuite de altele, nu atat de frumoase ca acelea, poate cosmaruri.

Timpul nu se scurge in favoarea noastra. Ploaia devine tot mai incapatanata si nu inteleg, parca vrea sa.mi demonstreze ca are dreptate, vrea sa ma invinga, sa ma faca sa vad realitatea: ca lacrimile vor picura in suflet pentru totdeauna.

Bucuria a devenit tristete, tristetea s.a transformat in deziluzie si am ajuns sa vad ca nu mai am nimic, nimic pentru sufletul tau care ar dori o oaza de fericire. In ciuda acestor sentimente de tristete pe care le provoaca toamna, se stie ca o raza de soare va patrunde odata printre nori, si va inceta caderea ploii, a suferintei, ivind atat frumusestea exterioara cat si cea interioara in toata splendoare ei.

[Atrevete a sonar! - Pintando el amor]

I si estas sintiendo lo mismo que jo

Que somos dos cometas que ha unido el amor

Que ja nada podra separarnos

Que tengamos una estrella que noz haga simpre amarnos

Tu, que me vuelves rehilete el corazon

Que dibujas en el cielo un girasol que me despierte en la mañana

Acuarelas que cambian mi sol

Tu, que jugaste loteria con mi amor

Que tomaste la luna como rueda de la fortuna cual ninguna

Con crayolas pintando el amor.. :X

[spanish..no subtitles xP]

Iubesc, deci exist. -I.m not me..anymore-

Ce bine că ești, ce mirare că sunt.

- Foamea de iluzii -
Există iubiri primitoare și iubiri capcană. Există iubiri otrăvite, splendide precum ciupercile cu pălărie roșie, dar care ucid cu aceeași neiertătoare iuțeală. Există și iubiri-iluzii, pe care le cauți și le inventezi cu tot dinadinsul atunci când ți-e cumplit de foame să te îndrăgostești.

- Fără tine -
Veșnic țin cură de slăbire și încerc să mă dezîndrăgostesc fără folos. Dar e ceva în mine care mă duce cu brațele intinse, ca și cum aș fi hipnotizată, către platouri cu baclavale și către iubiri deznădăjduite, dar dulci, către aluaturi parfumate și fragede, către brațe interzise.

- Fascinația Răului - ["Cu cât îți voi greși, te voi iubi."]

Separarea dintre bine și rău se limitează la social și ține strict de civilizație. În lumea decojită de morală, binele e plicticos. Doar răul ne face cu ochiul, ademenitor. Am cam vrea cu toții să furăm câte ceva. De-aia există proști pe lume, ca să traiască bine deștepții. Ne-ar plăcea să turnăm minciuni ca niște ploi dezlănțuite. Câteodată mai că ne-am dori să crape nu doar câte-o capră a vecinului, ci chiar vecinul însuși. Încercând să ne găsim împlinirea sufletului, ochii noștri alunecă după trupuri apetisante și nu suntem, vai, nu suntem în stare să-i ferecăm sfios sub gene.
Ce e bine? Ce-i rău?
Binele unuia e răul altuia. Cineva câștigă și cineva pierde. Suntem într-o continuă alba-neagra cu noi înșine, dar savoarea și farmecul vieții vin tocmai din încercarea noastră de a ne plasa, undeva, între bine și rău. Viața e frumoasă, pentru că e colorată. Nu albă, nu neagră, ci tărcată. Iar răul e misterios, interdicțiile se cer încălcate. Așa s-au născut bancurile care deplâng plictiseala din Rai și parangheliile înfocate din Iad. Așa s-au inventat zicalele gen "Fetele bune ajung în Rai, fetele rele ajung unde vor ele". E adevărat, e crunt dar adevărat că femeile nu au vise erotice cu domnii gospodari, care bat covoarele o dată pe lună și știu să pună murături, ci cu Don Juanii care știu să te facă să suferi, ah, să te perpelești, să mori de gelozie, să arzi de îngrijorată dorință. Foșnește în noi, răcoros și superb, fascinația răului.

"În aritmetica iubirii, unu plus unu fac totul, pe când doi minus unu fac zero."[Mignon McLaughlin]
"Dacă iubești cu adevărat pe cineva, lasă-l să plece: dacă se întoarce, e minunat. Dacă nu, probabil ia cina cu cineva mai atractiv decât tine."[Bill Grieser]

- Iubire pe viață și pe moarte? -

”Nu cred că în dragoste există alegeri pentru o viață Nu cred în iubiri eterne care călăresc peste orice obstacole, în amoruri care defrișează orice încâlceli de piedici, în povești veșnice cu inimi și trupuri pereche. "Pe viață" mi se pare o sentință nemiloasă atunci când se aplică unei relații cu ambiții la dragoste, sex și comunicare pe termen prea lung. Faptul că trăim încă într-o lume populată cu barbați care nu-și părăsesc nevestele, cu soți care nu-și abandonează copiii și omul de acasă, cu indivizi care nu se smulg cu ușurință dintr-o relație este o realitate (admirabilă, nu mă înțelegeți greșit!) care ține de cu totul alte coordonate ale psihicului uman decât de acelea sentimentale. Am bănuieli, ba nu, am și dovezi, că și ei, aparent stabili, se îndrăgostesc și suferă, poate chiar mai mult, că și ei au aventuri care le răvășesc sufletul, că și lor li se întâmplă să retrăiască chinul fabulos, delirant al dorinței interzise. Pentru că dragostea "pe viață" are frăgezimea unui pahar de șampanie spart la miez de noapte în toiul nunții.

Dulceața ei, a șampaniei și a iubirii, alunecă spre inevitabil, oricât de cu mare evlavie ar fi păstrată. Și atunci, măcar din când în când, trebuie să reiei exercițiul pur al emoției și răscolirii, răzvrătirii.

S-o faci cu nebunie și conștiinciozitate, cu nădejde, cu deznădejde. Să trăiești până la sânge, să iubești până la durere, să arzi pana la țipăt. Să simți că te sfâșii atunci când te desprinzi din îmbrățișarea celuilalt. Să-ți așezi ticăitul inimii în cadența silabelor numelui său. Să lași să-ți curgă prin vene parfumul său, dulce-otrăvit, egoist și sălbatic, terestru și înălțător.

Și ăa uiți că în dragoste nu există alegeri pentru o viață. Să vrei să îl iubești pentru totdeauna și să te iubească mereu.

Imposibil."

[Iubirea e o stare edenică. Dar pentru că nu suntem pregatiți să îndurăm fericirea cumplită pe care o aduce ea, sub pretextul dorului de libertate, fugim din Paradis. Și ne întoarcem unde?]

-Lumea este lipsita de incredere si plina de ura-

As vrea sa dorm pana intr.o zi cand sa ma trezesc alta persoana. Sa deschid ochii, si sa nu fiu intr.o camera veche, intr.un pat mic si stramt, inghesuit langa perete. Sa ma ridic dintr.un pat care miroase a parfumul tau, sa fiu in camera, alaturi de tine.
Sa fie alt "eu", un "eu" diferit, de cel de acum. Unul schimbat, dar totusi acelasi. Gandurile sa.mi dispara, doar tu in mintea mea si sa fiu inconjurat de dragostea ta. Dar tot ce e in jurul meu acum este doar zgomot; vocea ta dulce, un zgomot care nu ma lasa sa respir asa cum as vrea, un zgomot care se pune in calea mea si nu ma lasa sa fiu acel "eu" dorit.
O sa adorm diseara cu gandul la tine, sperand ca dimineata urmatoare sa te gasesc langa mine. De mai multe nopti, am adormit cu tine.n gand. Daca de fiecare data cand s.ar mai intampla asta, as avea cate o bucatica din tine in fiecare noapte, ochii, buzele, mainile, pana acum te.as fi avut langa mine. Dar pana atunci mai e ceva si nu am de ales decat sa traiesc ce am si sa ma multumesc cu ce am oricand. Oricum.
Din coltul cel mai sumbru si intunecat al camerei mele, vad luna pe fereastra. Lumina sa palpaie usor in adierea vantului de primavara. Este palida si rotunda.Parca imi zambeste. Creeaza in jurul meu o stare de emotie. Simt bataile inimii ei, ii aud pasii.Se apropie. Ii aud respiratia, e langa mine. Ma culca usor in pat si ma saruta pe frunte.
Imediat dupa ce ma trezesc, caut sa.mi amintesc de ea. Ma uit in oglinda ... acelasi "eu". Ma fixez pe ochiul stang si incerc sa privesc dincolo de el, pentru ca stiu ca acolo te pot gasi mereu. Acolo se formeaza visele mele. Tu nu esti o inchipuire de.a mea. Tu esti un cockteil intre fata perfecta din vis si fata obisnuita de langa lac. Mergi ca fata din statia de autobuz si.mi zambesti ca fata din parc. Din nevoia mea de a cunoaste o fiinta perfecta, te.am creat pe tine. Te vad in fiecare seara, plutesti alaturi de mine, in cele mai pitici universuri, pentru ca apoi, sa ma trezesc singur. Acesta este ultimul meu post despre tine, simpla ta existenta ma chinuie. Stii cum stiu ca existi in vis, in mijlocul jocului dintre nori, te opresti si ma privesti. Acesta este motivul pentru care in fiecare zi, cand vad un copil pe strada privesc in ochii lui. Cand te voi descoperi in lumea reala, atunci voi inceta sa te mai visez.
Nu esti doar un vis special. Te vad zilnic, plimbandu.te langa lac, asteptand pe bulevard sau certandu.te cu mine, privesc drept spre tine, eu stiu...si stii si tu, poate nu azi, poate nu maine...dar stii ca ma voi intoarce dupa ce.i al meu asa ca e suficient sa.ti spun pentru acum doar "Buna dimineata." Ma intorc si plec. Dar stai. Ce se aude?!
Scartait de vioara, de departe, dupa nori, coboara, tragand sute de lacrimi care aluneca si se unesc pentru ca in final, sa straluceasca o picatura de ploaie. Picaturi simple, picaturi ce se nasc ca sa moara, picaturi ce stralucesc. Picaturi albastre, rebele, picaturi rosii, stropi.
Albastra, negru-intunecat, albastru rece, dar tu la fel, picatură ce te topesti dansand pe ritmul viorii pe nori, alergi in pasi marunti catre locul in care voi inceta sa existi.[Ceva imi sopteste"opreste timpul"]..dar eu te privesc.Esti atat de frumoasa cand zambesti, cand razi si cand te bucuri..te.as vinde pe prima fata cu lacrimi in obraji.
Fara sa stii tu, cand lacrima.ti atinge buzele, sufletul meu incearca stupid sa se ascunda in spatele unui ac. Pur si simplu nu.i corect ca tu sa plangi..pentru ca noua, celorlalti, nu ne mai lasi nicio sansa.
Incep sa merg. Parca alunec, nu am stabilitate. Norii sunt atat de subtiri si patrunzatori. Vreau sa ajung la tine, dar simt ca ceva ma opreste. Totusi, inaintez cu avant, luandu.mi inima in dinti si privind prin ochii mortii. Dincolo de nori ma asteapta o cazatura fatala, moartea. Pasesc usor.Ma tem. Ma tem de moarte. Ma tem de tine. Eu te.am creat si totusi imi pari straina. Imi depasesc teama de singuratate, teama de a te pierde. Te imbratisez tare si.ti vorbesc: "Iubito, de ce plangi?..nu plange, sau daca plangi, nu te opri. Ochii tai negri stralucesc atat de tare si ma faci fericit cand vad ca zambesti si nu cand plangi.Obraji impovarati de lacrimi..imi doresc sa te sarut..chiar daca nu te cunosc."
Nu vreau sa ma trezesc. Vreau sa te simt asa, langa mine pentru totdeauna. Deodata alunec din bratele tale si cad...tot mai adanc...Mai devreme mi.ai spus sa.mi deschid aripile si sa zbor catre lumea imaginatiei, liber, dar nu te.am ascultat.Acum cad in gol, stiind ca te.am pierdut pentru totdeauna; ma asteapta moartea.
Phbbbt! Ma trezesc! Sunt pe jos. In camera mea, in apartament, din orasul asta stupid, in care iti vezi visele prabusindu.se in fata ta, unde speranta pentru un viitor mai bun sunt distruse de realitatile vietii.
Sunt nascut in mizerie si dispret si toti sunt rusinati de mine. Vreau sa traiesc liber, sa imi deschid aripile si sa zbor spre un taram magic. Dar degeaba.Pentru ca de fapt imi deschid aripile pentru a fi arse. Te.am pierdut pe tine. Eu cautam pe cineva care sa aiba grija de mine, care sa ma protejeze si sa ma iubeasca, dar vad numai ura. Eu doresc iubire si afectiune, dar sunt batut, invins si omorat.
Traiesc in acelasi loc unde platesc din greu pentru a avea viata la care am visat. Cand o raza de speranta este vizibila, este cineva care vine si o distruge. Eu mor incet, in fiecare an, in fiecare luna, in fiecare zi. Nimeni nu ma vede si numeni nu ma vrea. Niciodata nu au facut.o. Nici macar cand m.am nascut. De aceeaa sunt aici, prins intre irealitatea perfecta si realitatea coplesitor de ucigasa.
Eu vreau doar un vis, o euforie a unei vieti posibile, intr.o stare incurcata si totusi reala, dar pe care doar eu sa o traiesc. Sansa-, clipa pe care mi.o doresc, spre care aspir, stiu ca o voi avea -un plonjon fara riscuri in viata care ma asteapta.-
Intr.o zi..cine stie..o sa adorm si nu o sa ma mai trezesc niciodata, din senin. Tu m.ai parasit, toti m.au uitat, am ramas singur in aceasta lume cruda, in care visele sunt nimicuri. Eu sunt diferit. Stiu in sinea mea ca totul se poate implini, doar daca imi doresc, daca imi imaginez. Cred in magicul si feeria viselor si asta e singurul lucru care nu ma opreste, ceea ce.mi da puterea sa merg mai departe si sa inving..
Cat despre tine, draga cititorule..am un sfat: Daca ai un vis, nu.i pune nume, pentru ca o sa.ti fie mai greu atunci cand o sa trebuiasca sa.l omori.

Eu.Adolescenta.

Hmm cum sa incep..asta a fost ultima tema pe kre d.nu Kitu ne.a dat.o :) toata lumea a fost extreeeem de fericita.Glumesc. Eu una nu am comentat. E una din temele mele preferate:P

totuuusi dk va ajuta cu ceva:)) puteti lua idei;) >pt colegii mei scumpi:*< :)))

Multi au incercat sa gaseasca o definitie adolescentei, dar numai cei ce traiesc, in prezent, aceasta perioada pot spune ca e cea mai frumoasa, dar si cea mai grea, deoarece te afli intr.o continua schimbare. Adolescenta, din perspectiva mea, este taramul spre care pasesti dupa drumul lung numit copilarie. Unii se aventureaza sa il patrunda, pe cand altii fug, considerandu.l prea complicat;raman la aceeasi imaturitate pe care au tratat.o pana acum. Este o varsta rebela, intr.adevar. Mi.a fost si mi.e greu, inca de la inceput. Am iesit din universul copilariei si am mers spre taramul unor necunoscuti, numiti adulti.am fost nevoita sa.mi croiesc un drum. Incetul cu incetul m.am dezlipit de latura familiara, si am incercat sa ma integrez in diferite grupuri, sa.mi fac prieteni. Au aparut modificari atat pe plan fizic, cat si pe plan psihic, chiar si sentimental.Am trecut si trec, prin perioada cand sensibilitatea si intelectul cresc, descopar capacitati si nevoi noi. Cu trecerea timpului, mi s.a schimbat perceptia asupra vietii. Nevoile mele, ca ale oricarui adolescent, depind de creativitate, reciprocitate, simtim nevoia de a impartasi sentimente si de a lega prietenii relative, sau de ce nu, pe viata. Exprimandu.ma de aceasta data in general, adolescentii sufera furtuni in(de) iubire, in care rup lanturile de prietenii si dezvaluie o manifestare fantastica(fictionara), care implica mult viata afectiva. A inceput si pentru mine nevoie de individualizare. Am vrut sa imi manifest personalitatea, iesind din umbra, pentru a crea ceva nou, si poate original.[sa fie al meu.] Stiu sa ma diferentiez de ceilalti.desi petrec destul de mult timp cu prietenii, nu irosesc prilejul de a ma intrece cu ei in ceea ce fac, si totusi de fiecare data ajung la concluzia ca de fapt nu am gasit nimic placut in ceea ce am facut. Eu incerc sa fiu altfel, dar si apreciata, chiar daca nu intotdeauna imi face placere ceea ce fac sau spun. Mai mereu raman robul(roaba) acestui comportament sau al propriilor dorinte. Dar ruperea de tipare ma face sa ma simt o luptatoare in obtinerea telurilor proprii.in schimb, de cele mai multe ori, ma contrazic singura..pana la urma asta inseamna adolescenta: un drum relativ lung cu multe usi, unele deschise, altele inchise, presarat cu sentimente, constiinta si intrebari. :) this is as far as i wrote so far :D `hope you like it:))

Dezlegarea Vidului de Sentimente..

Vantul batea in geamuri..perdelele se mladiau ca o fantoma fara chip, iar clopoteii din hol anunta clipa. In camera din spate, cearceafurile albe stateau deranjate pe pat de dimineata. O oglinda cat peretele se opunea geamurilor sparte. Copacii murmurau in adancul apusului. Cerul parea rosu. Era de fapt portocaliu. Si devenea din ce in ce mai gri..negru. Norii vesteau o furtuna..Picaturi mici au inceput sa cada din cer. Am fugit si ne.am adapostit de ploaie. Am intrat repede in casa cea vechea in care lemnele stateau sa cada la fiecare zbucium. Casa era goala, ca deobicei. Am urcat scarile si am pasit in camera din spate. Fara sa ne gandim la ce se petrecea afara ne.am culcat. Stateam in pat si ne uitam unul la altul. Privirea lui timida ma cutremura. Se uita la mine. I era frig. L.am luat in brate. Am stat asa cateva momente, timp in care am ascultat melodia lui preferata. De fapt melodia era doar in mintea mea..Nu.mi doream ca noapte sa se sfarseasca. Voiam sa mai petrec timpul cu el, sa.l privesc si sa ma priveasca. Ma atingea..pe chip, pe mana. Imi placea. Un strigat a deranjat momentul. Nu stiam exact ce se auzise. Poate a fost doar in imaginatia mea. Am fost distrasa si am uitat ce faceam. Privirea lui era atintita acum spre corpul meu. M.a cuprins deodata, si nici nu realizasem ce urma sa se intample. Mangaieri, atingeri, saruturi..Am petrecut o noapte de amor cum nu mi.as fi imaginat.o vreodata. Am ramas ca de fiecare data indragostita de el, de parfumul lui, de privirea lui. Iubirea mea pentru el e suficient de mare cat sa ne cuprinda pe amandoi si restul. Din partea lui nu stiu. Afara inca ploua. El se ridica si privea in oglinda. Vedea in oglinda ceea ce ii era teama sa vada dincolo de geamuri. Nu stia daca trebuia sa plece. Sau daca putea. I era teama. M.am apropiat de el. L.am imbratisat. Disparuse. In oglinda imi vedeam doar reflexia acum. Totul devenise afon. inodor. insipid. incolor. Inca priveam. Dar nu mai simteam nimic. Am ramas neclintita cateva ore. Abia ma tineam in picioare. Eram obosita.Trista.Furioasa.Calma. In gand calcam vise. In acel moment trageam dupa mine usi de neputinte, ca.ntr.un decor vechi. Melancolia ma incojura, desi parerile de rau se indepartau. Asteptam un semn. Eram in voia eternei indoieli. Am ramas fidela instinctelor ingaduitoare cu entuziasmul de a nu ma da batuta. Noaptea urmatoare vom fugi din nou de ploaie. Te voi dezlega. Te voi elibera din sentinta de a trai in gandurile mele. Te voi rechema la viata. Vei patrunde fara teama, pe un drum neumblat. Sa te cuprinda valul iubirii in mister. Iubire in amurg. Sa te nasti cu aripi si sa ajungi la mine. Treci de pragul mintii mele. Vreau sa existi!

[Si curcubeul a aparut pe cer.]