Ultima.

Mă trezesc. Nu respir,
Dar aerul îmi sufocă
Adânc plămânii negri.
Îmi aprind o ţigară,
Ştiu că mă calmează.
Imposibil.
Cafeaua e rece. De ce?
Mă uit în jur. Unde sunt?
Aud un leagăn scârţâind.
Dar nu îl pot vedea.
Îmi atrage atenţia ceva,
Nu ştiu exact ce.
Fumul de ţigară îmi înceţoşa privirea.
Vine de departe,
Simt căldură şi totuşi…
Nu mă pot concentra.
Simt cum fumul îmi pătrunde în piept.
Acum pot respira,
Un aer greu, dar plăcut.
Simt tot mai mult
Cum tâmplele îmi zvâcnesc
Puternic, fără oprire.
De ce nu se opreşte?
Aud ticăituri, paşi.
Mi-e frică.
Cine e?
Nici un răspuns.
Mai trag un fum adânc,
De parcă ar fi fost ultimul.
Mi-e frig.
Nu văd, dar simt.
Nu port haine.
Simt cum frigul
Îmi gâdilă pielea.
Şi nu-mi place ce simt.
Încerc să uit.
Mai trag un fum.
E calmant.
Sorb din ceaşca de cafea
Şi tot nu ştiu unde sunt
Şi ce fac aici.
Aici? Acolo..
Peste tot.
Simt cum ţigara îşi pierde intensitatea.
Oare?
Ajung la filtru.
Urăsc partea asta.
O sting, o arunc şi iau alta.
Stai, nu mai am alta.
Mă întind pe jos,
Nu ştiu exact unde.
Închid ochii, tremurând.
Noapte bună!