Absenteismul Rațiunii.

Nu există un criteriu pe baza căruia să poți să afirmi dacă o persoană este fermecătoare sau nu. Bariera emoțională e cea care delimitează îmbinarea perfectă de culoare.Atunci când o vezi, îți dai seama că tot ce simți depășește bariera simțurilor.

Iar tu esti fermecătoare! Pentru că te urmăresc cu mare atenție și de fiecare dată găsesc o altă nuanță în ochii tai, în mișcarea venei și a muchilor de la gât atunci când te uiți cu aroganță la cei din jur, în eșarfa lungă și albă de pe pelerina neagră de catifea, în ridurile fine ale frunții, în buzele tale sângerii. Nu pot. Nu vreau să continui lista.

Te văd, ești lângă mine, în fața mea. Privirea ta mă orbește, glasul tău mă asurzește, parfumul tău îmi sparge aura materialității. Sclipirile din ochii tăi verzi și zâmbetul suav de pe chipul tău pudrat păreau a fi a unui copil captiv în trupul unui adult.

Puterile încă nu m-au părăsit. Vreau să te sărut. Mă apropii de tine și tu nu te împotrivești. Am impresia că de fapt îți dorești să mă retrag. Nu înțeleg. Ce sentimente apasă peste umerii noștri?!

Acum îți pot simți buzele. Pecetea e hotărâtă. Nu mai e scăpare! Ai acceptat. Și plângi. Un sărut umed-îmi stârnește îndoieli. Oare o fi real? De fapt nu știu de ce te-am sărutat. Eu sunt cel care a ropus totul, care știa în subconștient unde avea să se ajungă.

Plouă. Plouă perfect. Picăturile ne măsoară destrămarea. Nu știu ce simți. Nu știu nici ce simt eu. Poate un sentiment de culpă? O vinovăție acută, dureroasă, aproape palpabilă, la fel de reală ca noi doi. Nici nu știu ce vreau să mai schimb. Poate așa încerc să mă ușurez de povara asta. Știu că ai încercat să mă uiți. Dar din cauza mea ai încercat să devii perfectă. Ai vrut să te ador. Să fii ce voiam eu sa fii. Dar greșești. Eu voiam să-mi arăți că mă iubești. Și mă iubeai. Acum nu știu ce să mai cred. Sau ce să simt. Pe cine urăsc mai mult?

Prefer să te omor în priviri și să îmi doresc pasional un moment de farmec obscur, până ce clipa morții ne va ajunge din urmă. Până când totul se va termina.

Plouă. Și e târziu.

Nimic nu mi se mai pare ciudat..=]

Picaturile Toamnei..

Toamna pentru mine este un..anotimp special, are frumusetea ei. Cu toate ca putem sa o privim cu dusmanie din multe puncte de vedere, si cu slutirea naturii, pentru unii din cei care inca mai stiu sa traiasca, sa simta, toamna poate fi deprimanta, trista. Daca nu ar fi anotimpul in care toate sa moara..atunci cum ar mai continua natura sa traiasca? Ciclul naturii trebuie sa continue, desi pare trist. Toamna ma inspira...este inceputul sfarsitului.

Toamna este sensibila, fragila, te poate face sa devii melancolic. Daca in viata am putea sa o luam pur si simplu de la capat mereu ca si cum nu s.ar intampla nimic, ar fi mult mai simplu pentru noi sa percepem adevaratele sensuri ale vietii.

Ploaia este un bun exemplu. De ce ploua? Stau pe o banca si ma uit la cer. In jurul meu sunt frunzele ruginite, lipsite de viata si trupurile aproape goale ale copacilor batrani. Cerul incepe sa planga iar. Stropii cad peste mine, cad la fel ca lacrimile de tristete, nevazute de nimeni. Picaturile mari cad fara oprire peste toata realitatea, parca dorind sa spele nepasarea, rautatea si lipsa de recunostiinta. Ce frig e!

Ploua la fel ca in sufletul meu, sufletul tuturor, toamna. Ar trebui sa se opreasca si ploaia asta si nebunia de ganduri din sufletul meu. Sterge tot, toate gandurile, amintirile, atata timp cat mai poti. Nu.ti mai amintit nimic!

Stau in ploaie si ascult zgomotul picaturilor: in afara de frig m.a cuprins o liniste nemarginita, linistea singuratatii, linistea clipelor pe care le.am ales. Nu mai am o lume a mea, numai fac marte din niciuna, asta simt. Nu pot sa ma incadrez nicaieri, iar la mijloc nu gasesc nimic.

Picaturile ploii cad fara incetare, ca lacrimile nevazute din sufletul meu. Vreau sa se opreasca timpul, care zboara si sterge splendoarea naturii. Amintirile mimate cu prietenii, familie, cainele, dispar, inlocuite de altele, nu atat de frumoase ca acelea, poate cosmaruri.

Timpul nu se scurge in favoarea noastra. Ploaia devine tot mai incapatanata si nu inteleg, parca vrea sa.mi demonstreze ca are dreptate, vrea sa ma invinga, sa ma faca sa vad realitatea: ca lacrimile vor picura in suflet pentru totdeauna.

Bucuria a devenit tristete, tristetea s.a transformat in deziluzie si am ajuns sa vad ca nu mai am nimic, nimic pentru sufletul tau care ar dori o oaza de fericire. In ciuda acestor sentimente de tristete pe care le provoaca toamna, se stie ca o raza de soare va patrunde odata printre nori, si va inceta caderea ploii, a suferintei, ivind atat frumusestea exterioara cat si cea interioara in toata splendoare ei.

[Atrevete a sonar! - Pintando el amor]

I si estas sintiendo lo mismo que jo

Que somos dos cometas que ha unido el amor

Que ja nada podra separarnos

Que tengamos una estrella que noz haga simpre amarnos

Tu, que me vuelves rehilete el corazon

Que dibujas en el cielo un girasol que me despierte en la mañana

Acuarelas que cambian mi sol

Tu, que jugaste loteria con mi amor

Que tomaste la luna como rueda de la fortuna cual ninguna

Con crayolas pintando el amor.. :X

[spanish..no subtitles xP]