"Îl poţi iubi, urându-l?"

De ce trebuie să simţim durerea prin vene?
Pentru că putem, da.
Îţi aminteşti când eram mai mici şi că ne prefăceam că suntem personaje din desene?
Şi că totul era perfect?
Mâncam ciocolată intruna şi ne certam pe ultima bucăţică. Şi tu plângeai ori de câte ori eu o furam.
Toamna, alergam printre frunze, ne aruncam în morman şi priveam spre cer.
Pe atunci speram ca timpul să treacă cât mai greu.
Iarna ne luptam cu bulgări. Uram să mă bagi cu capul în zăpadă. Iar acum mi-e dor. Mi-e dor de toate, mi-e dor de tine.
Acum, nu mai ştii ce înseamnă toate astea. Zici că nu mai eşti un copil. Încercam în zadar să te conving.
Iarna trecută am văzut o fată cum te-a lovit cu un bulgăr. Şi ai continuat bătaia. Te-am urât. Şi încă te urăsc. Pentru că mă uiţi 1 ani şi îţi aminteşti de mine 1 zi. Pentru că pot să te urăsc.
Dar de ce îmi tânjesc aşa de mult după o îmbrăţişare?
De ce de fiecare dată când zâmbeşti fără mine simt că la mine nu ai zâmbit niciodată aşa?
Mi-e dor să stau la gâtul tău şi să-mi încălzesc obrazul.
Mi-e dor să mă joc cu mâinile tale, întotdeauna calde.
Mi-e dor să mă joc în părul tău.
Nu, nu mi-e dor. Sunt doar nişte amintiri. Pe care le urăsc.
La fel ca pe tine.
Stai acolo şi te uiţi la mine râzând. Inima începe să-mi tresară şi parcă voia să se elibereze de zbucium ca o fugară nevinovată. În zadar. Tu nu mai îţi aminteşti de copilărie. De ce-a fost între noi. Pulsul încetineşte. A fost capturată pentru totdeauna. De ce tu?
Te urăsc.